Sufletul mi-e furtuna si zbucium.Dumnezeu stie ,ma simte si-mi daruieste binecuvantarea. A inceput si afara furtuna,prima furtuna de vara.
Ma uda ,iar cu fiecare picatura imi aduce harul,imi da sansa sa pot canta puterea ,dorinta,omul,zbuciumul, iubirea, nesansa - Furtuna!
Si da-mi Doamne har,da-mi!
Prima picatura de ploaie mi-a cazut pe mana,mi-a dat indiciul,apoi furtuna m-a cotropit,m-a botezat, m-a ascuns intr-o sfera de lumina facuta din fulgere.Si vantul imi aducea de departe harul,de undeva de sus si-mi soptea cuvinte divine. Tuna fara incetare,sa le dea de stire celor din alta lume ca am acceptat cadoul,ca mi-am acceptat menirea.
Noi cei ce traim in umbra,crezand c-am cunoscut lumina suntem acum orbiti de ea.
Toata lumea fuge,fuge de cunoastere,de putere,de responsabilitate - de har,de furtuna.A cunoaste inseamna a trai greu,plin de framantari, plin de intrebari .Eu imi accept menirea,iar bucatile mele de suflet ce salasluiesc prin alte corpuri au fost lovite de fulger,de cunoasterea faptului ca am acceptat.
Merg spre casa,pe drumul gol,lipsit de viata pamanteasca.Merg drept ,impovarata acum de cunoastere. Ploaia imi biciuieste fata,ma face sa-nteleg ca eu sunt aceea.Doar Eu.
Astept acum aici,la geam,sa treaca ploaia,sa devina senin si sa-mi vad steaua.Si sa fac ce am promis.
...
Si da-mi Doamne har,da-mi!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu