Them

In seara asta am o stare bizara.Ascult « Scorpions - A moment in a million years » si ma gandesc parca la mii de lucruri si totusi la unul singur.Am o senzatie ciudata,aproape nebuneasca si nu stiu cum sa scap de ea,cum sa imi revin.Celebrul "pahar cu lapte" nu mai vrea sa functioneze asa cum nici cititul,care de cele mai multe ori ma relaxeaza,nu ma mai ajuta.In camera mea e o liniste totala,e doar tacere,in timp ca in capul meu este atata zbucium, o furtuna de intrebari fara raspuns!Asa cum ar spune cineva « Zadarnic se zbate-n aer tacerea » ,caci in cazul meu nici chiar tacerea nu ma va ajuta in lupta grea pe care o port pentru a-mi castiga din nou pacea interioara.
Am tot ce mi-as putea dori si totusi imi lipseste ceva.Ceva efemer,cu caractere platonice nu ma lasa in pace,ma urmareste si simt ca exista in fiecare celula a corpului meu .Ce este,nu as putea spune.Stiu doar ca ma stapaneste,ma transpune dintr-o stare in alta si ma duce pe taramul fiecarei amintiri ,oricum ar fi ea,buna sau rea, trista sau uitata demult pe undeva prin trecutul meu.Si nu ma lasa deloc,nu ma lasa nici macar in somn. Visez lucruri la care nici nu m-as fi putut gandi,dar care ma urca pana in inaltul cer al fericirii sau ma coboara pana in adancul tristetii absolute.Ma trezesc ostenita,cu sentimente pe care nu le mai recunosc si de care nu ma credeam capabila.Incerc sa adorm dar mi-e frica,mi-e frica sa nu se intample din nou acelasi lucru.
Dimineata,ma trezesc si ma imbrac in graba,plec la scoala si ma trezesc pe peronul de la metrou fara sa imi dau seama cum am ajuns acolo.Ma stapaneste si nu ma pot gandi decat la asta.Orice as face,fac fara sa imi dau seama ca se intampla cu adevarat.
Seara ajung din nou acasa,fac un dus in care imi pun sperante de vindecare,evident, niste sperante desarte.
Adorm si visele imi sunt guvernate de o pereche de ochi negri si mari, niste ochi pe care nu-i recunosc,pe care nu i-am mai vazut nicaieri,niste ochi puternici ,dar blanzi,reci,dar indragostiti ,tristi,dar luminosi. Merg pe strada in cautarea lor,dar niciun om pe care-l intalnesc nu are niste ochi atat de divini,atat de ireal de calzi.Dorinta de a gasi un individ care sa poata avea astfel de ochi devine tot mai puternica cu fiecare vis.Dar nu-i gasesc,si cautarea asta fara sfarsit ma oboseste,ma deruteaza,ma lasa fara vlaga.Umbletul meu devine obsesiv,fiind singurul lucru la care m-as putea gandi.Dar cautarea mea fara de rezultat ma duce cu gandul la ideea ca aceia sunt ochii unui inger.Si totusi,cat de umani par!Ochii aceia ma ranesc,si totusi cat de fericita ma fac atunci cand apar !
Si parca ii caut si cu gandul in lumea asta mare si superficiala,ii caut cu diperare !